Who’s gonna go?

Which is the willing heart to reach out?
Are you going to let all behind
And follow the Hand calling?

Are you going to die to yourself
to be dead to your desires
and alive for their cries?

Are you willing to go
where talking ’bout Jesus
means social disorder,
and giving a Bible
means death?

Are you willing to go
to shake loose the chains
to set prisoners free?

Are you willing to hear
when He speaks?

© Sabina Rosca

Timpul

YHWH nu vrea audienţe, doar să aştepţi la uşă să îţi vină rândul, să îi înmânezi cererea pe care să o semneze, apoi să pleci în treaba ta. Hashem nu doreşte liste de cumpărături pe care să i le prezinţi timp de 10 minute în fiecare zi, să te asiguri că ţi-ai făcut datoria zilnică apoi să uiţi de El, iar cele 23 ore şi 50 minute rămase folosindu-le doar pentru tine.

El vrea de la noi ceea ce EL însuşi ne-a dat; doreşte ceea ce este unic şi ireversibil. Nu vrea ceea ce putem face cu mâinile noastre, lucruri care oricum îşi vor găsi sfârşitul mai devreme sau mai târziu, doar pentru a-i obţine favoarea. Eternul Dumnezeu vrea de la noi ce ne-a fost dăruit să avem o singură dată: timpul.

Totalitatea momentelor petrecute respirând, lucrând, comunicând, iubind, dăruind, odihnindu-ne, hrănindu-ne, asta reprezintă timpul. Dacă toate momentele astea sunt petrecute fără Dumnezeu, atunci sunt pierdute pentru totdeauna. El vrea să îi împărţim cu El ceea ce am putea avea o singură dată. Un minut, odată trecut, nu-l mai am niciodată; o oră, de-ndată ce s-a sfârşit nu o mai regăsesc nicicând. O zi petrecută fără El este o zi irosită, un cadou nedeschis, aruncat pe uşa din spate în tomberonul indiferenţei.

Cel mai preţios dar pe care îl putem avea vreodată este timpul. Ceea îi dă inestimabilă valoare este faptul că este neregenerabil, este o resursă epuizabilă, de unică folosinţă, dacă vreţi. O dată folosit, nu îl mai poţi folosi din nou şi din nou.

Această unicitate este ceea ce mă uimeşte şi mai mult când mă gandesc la valoarea darului pe care Dumnezeu îl doreşte de la noi. El vrea fiecare moment să stăm în prezenţa Lui, să-l folosim recunoscându-i meritele şi atributele Sale.

El, ca un iubit care face cadou cea mai bună şi delicioasă ciocolată iubitei sale, vrea ca iubita lui să o împartă cu El, ca semn al iubirii reciproce, al adorării ei faţă de El, al închinării ei, închinare ce i se cuvine singurului Iubit care şi-a dat viaţa pentru iubita Sa. Dar noi luăm ciocolata, îi întoarcem spatele, uităm de El, de iubirea cu care ne-a dat cadoul şi continuăm să savurăm dulceaţa-i singuri, departe de inima Lui care tânjeşte să împărtăşească cu iubita inimii lui comuniunea şi măreţia momentului. Tot ceea ce avem o singură dată în viaţă este pierdut dacă nu trăim în părtaşie cu Isus, în dragostea şi harul Lui.

El nu vrea sacrificiile noastre fără să dorim să îi dăm întâi inima noastră şi pe noi însine Lui. Domnul Isus, eternul îndrăgostit, ne vrea pe noi înşine, El ne doreşte să zăbovim în prezenţa Sa, să ne bucurăm de El în orice am face, să Îl dorim pe El mai mult decât ne dorim aerul, mancarea şi apa; din momentul când ne trezim să ne găsim satisfacţia în El, până când punem capul pe pernă. El râvneşte dragostea noastră şi doreşte să ne bucurăm împreună cu El pe toată durata zilei, în mijlocul oricărei activităţi. Dacă spunem că “în El trăim, ne mişcăm şi existăm”, atunci să trăim pentru El ca singurul motiv pentru care am putea trăi, să ne mişcăm în El ca singurul mediu de viaţă, să existăm în El ca singura modalitate de existenţă, împărţind cu El cadourile venite tot din partea Lui.

©Sabina Roşca

Share the Gospel, have no regrets

Send The FIRE!!

Awe

I bow before your Majesty
You are the most glorious
Most High Almighty God,
Before you souls faint
and bodies go weary.
My blurring eyes can’t see you
from the tears falling in my hands.

I crave for you
I want to feel your touch
upon my spirit and my soul.
Please quench my thirst for you
Fill me with awe of you,
Fire up my heart for you,
Consume me, Holy Fire
Make me a torch in your hand and
Carry me….
© Sabina Rosca
Just thinking of Jesus’ majesty I was filled with awe, and burst into tears… unexplainable tears… He is so beyond words…

Foc Sfânt

Foc Sfânt,
Am nevoie de o nouă aprindere
să îmi purifici mintea
să îmi arzi dorinţele deşarte
să ard în Tine cu tot ce sunt eu,
am nevoie de Tine.
Tot mai mult am nevoie de
umplerea Ta, Foc Sfânt.

Curgi peste mine, Învăluie-mi fiinţa
Fă-mă să ard plin de Tine.
© Sabina Rosca

Răţuşca cea urâtă

Îmi amintesc de un desen animat cu un pui de lebădă care s-a născut într-o familie de raţe. Pentru că nu semăna cu celelalte răţuşte, lebădă era urâtă şi respinsă până şi de mama ei. Şi a plecat puiul de lebădă, văzându-se cea mai urâtă dintre toţi puii, singură prin pădure şi întâlneşte la un moment dat nişte pui într-un cuib a căror mama a venit şi a alungat-o. Şi mai tristă pleacă puiul de lebădă şi ajunge la un lac, fără să ştie cât de frumoasă este în realitate, se uită în oglinda apei care îi distorsionează imaginea şi mai mult, dar tot acolo pe lac vede o raţă ce pare a fi reală, se duce la ea şi încearcă să se joace cu ea, dar jucăria nu reacţionează la gesturile ei care cer dragostea unuia drag, cu care să împărtăşească iubirea de care are atâta nevoie. Jucăria pare prietenoasă iar lebăda sare pe coada ei apoi pe ciocul ei, şi în balansul ei lebăda cade în apă iar raţa o urmează şi lebăda mai primeşte o lovitură, de data asta de la o jucărie pe care o credea reală.

Cred că povestea acestei „răţuşte” e şi povestea mea. Nu aparţin locului în care m-am născut şi toată viaţa mi-o petrec căutând pe cineva care să îmi dăruiască ceea ce am fost destinat să am: dragoste, acceptare. Pentru că nu semăn cu cei din jurul meu, mă resping, şi plec singur în căutarea a ceva care să îmi semene, în căutarea originii mele, fără să ştiu cât de frumos sunt deoarece nu îmi cunosc adevăratul părinte, Cel după al cărui chip am fost făcut. Şi în căutarea mea, de multe ori, cred că am găsit ceea ce căutam, cred că ceea ce întâlnesc ocazional îmi seamănă şi îmi va da şi dragostea de care am nevoie. Dar la finalul experienţelor mele îmi dau seama că e ireal ceea ce credeam că îmi dăruie acceptare şi împlinire, că tot nu seamănă cu mine. Apoi caut alt „prieten” cu care să îmi împart singurătatea. NU ştiu cât de frumos sunt pentru că nu am întâlnit modelul după care am fost făcut.

Să revin la „răţuşcă” noastră, care, după ce se vede respinsă şi de data asta începe să plângă tare, tare de tot, uitându-se din nou la reflexia distorsionată care îi spune că e ea. În acel moment se aude un glas asemănător glasului ei, iar acel glas se aude din ce în ce mai aproape, şi aproape de ea vin şi câţiva puişori albi, cu aripi ca ale ei, cu picioare ca ale ei, cu acelaşi glas ca al ei, şi în faţa ochilor i se arată ceva care seamănă cu ea doar că mult mai mare, era mama ei cea care o chema la sine, şi când ajunge la ea o strânge la piept, o mângâie şi îi şterge lacrimile. Acum a găsit, în sfârşit, pe aceea care poate şi vrea să îi dea iubirea şi acceptarea necondiţionată. A găsit pe aceea după a cărei imagine a fost creată.

Cum a apărut mama acestei lebede tocmai când ea plângea cel mai tare, în acelaşi mod pot şi eu ajunge să îmi cunosc Părintele, să plâng după El, eu nu Îl pot afla decât dacă El mă află pe mine, dar nu vine decât dacă Îl doresc eu. Imaginea distorsionată dispare când privesc Originalul, iar ceea ce mi se părea că era nepotrivit imaginii mele din apă, se potriveşte cu Creatorul meu, pentru că El mi se face cunoscut ca să mă facă potrivit caracterului Lui. Atunci pot deveni ca El, când Îl văd aşa cum este, când Îi văd caracterul, iar duhul meu se întâlneşte cu El şi se pomeneşte aducându-I cinste şi închinare, lăudându-I dragostea după care tânjeam atât de mult, înţelepciunea, frumuseţea, mila, harul, adevărul şi sfinţenia Sa. Atunci intru în prietenie şi intimitate cu Creatorul meu şi recunosc Modelul după care am fost făcut şi că asta era ceea ce îmi lipsea, chipul Lui, să îmi dau seama cum sunt eu. Cred că fiecare dintre noi suntem „o răţuşcă urâtă” până când aflăm chipul Celui care ne-a creat, care ne face sa ne plecăm înaintea Lui să Îi dăruim ceea ce e al lui: închinarea şi adorarea de care e vrednic, iar El ne va da în schimb dragostea Lui necondiţionată.

Mandatare

Păstorii Mei, magii Mei
vă duceţi iar să anunţaţi
pamântul c-am venit?
Ei ştiu – şi cântă sărbătoarea,
doar cânta, dar inima lor
e departe de Mine.

Păstorii Mei, magii Mei
duceţi-vă să mai strigaţi.
Poate cineva aude
că Eu nu am venit să
rămân într-o iesle;
Eu am venit să fiu
Împăratul din inima lor
nu împăratul din grajd.

Păstorii Mei, magii Mei
duceţi-vă şi anunţaţi:
Eu voi mai veni o dată
dar nu în iesle
ca un prunc
ci ca-mpărat în slavă.
Şi atunci îngerii vor aduce
veşti bune doar pentru
cei ce-au ascultat.

Păstorii Mei, magii Mei
duceţi-vă şi strigaţi,
poate e cineva să audă.

© Sabina Rosca

Craciunul?

Ce-i pentru tine ziua asta?
O zi de odihnă?
O zi de chef?
O zi de distracţie?
O zi de sărbătoare?
O zi de hotar sau o zi de bilanţ?
Ţi-am dat destule variante;
trebuie să alegi,
o zi în care să te gândeşti că trebuie
să fii mai bun?
Dar ce te face mai bun?
Cine te face mai bun?
Ţi-a dat cineva vreun motiv?
Ce reprezintă, de fapt, ziua asta?
E cea mai importantă zi din an, dar de ce?
Cine a făcut-o cea mai importantă?
I se spune naşterea Domnului Christos.
Care domn?
Când rosteşti numele ăsta
Îi recunoşti autoritatea în viaţa ta?
Îl pui pe tronul vieţii tale?
Îl chemi stăpânitor în tine?
Deci, ce sărbătoreşti tu astăzi?
Naşterea cui?
A lui Isus?
Cine-i Isus?
“Ieshua”
Ce înseamnă Ieshua pentru tine?
“Dumnezeu este salvare”.
Reprezintă El salvarea ta?
Este acestă zi mai mult decât o zi de bucurie?
O zi care să îţi amintească
cine eşti datorită acestei zile?
Prin El ai ajuns la cunoştinta Sa.
Vreau ca ziua asta să te pună pe gânduri:
dacă nu exista El,
dacă nu exista o zi a naşterii Sale
pe pământ, nu existam nici noi
ca fii ai Dumnezeului divin
ca fii ai Celui Prea Înalt.
Deci, multumeşte pentru ziua
Naşterii Domnului în viaţa ta.
Prin El ne-am născut să nu mai murim
niciodată!
2003 © Sabina Rosca

Iubind,te daruiesti