Ps.113 v. 5-6
„Cine este ca DOMNUL, Dumnezeul nostru, Cel ce tronează din înălţime şi totuşi Se apleacă privind spre ceruri şi spre pământ?”
Regele îmbrăcat în sfinţenie şi învăluit în splendoare stă pe tron. Acest Rege se uită cu atenţie la ceva de jos. E ca o minge mică, ba nu, e ca un bob de mazăre. Bobul ăsta e albastru cu pete verzi. Cu forţa Cuvântului Său, acest bob este susţinut în spaţiu, suspendat în eter.
Îşi focalizează şi mai mult privirea şi vede nişte fiinţe mici care mişunau pe toată suprafaţa acestui bob ca de mazăre. Vede aceste fiinţe mici, mici, ca nişte microbi de mici. Se uită cu gingăşie la ei, zâmbeşte când îi vede concentraţi asupra lucrului mâinilor lor, dar în tot acest timp lacrimi se preling pe obrajii Lui. Îşi mai măreşte o dată focalizarea şi îi vede ca nişte pitici, fiecare uitându-se numai în jos la poverile pe care le poartă şi care îi apasă. Nici unul nu se uită în sus. Nici unul dintre microbii de pe bobul de mazăre nu poate concepe că este susţinut de o mână imperceptibilă şi că este absolut dependent de această mână care stropeşte suprafaţa bobului cu picături de apă, cu lumină, cu nutrienţi. Doar luând micile particule din bogăţiile turnate, ei se extenuează cu treburile şi lupta lor pentru supravieţuire.
Încă o dată se măreşte zoom-ul şi îi vede la mărimea lor naturală, ca oameni. Îi vede cu grijile şi luptele lor, cu ura şi egoismul lor, cu durerile şi bucuriile lor de o milisecundă. De speranţă nu au auzit, nu pot să determine conceptul şi aplicabilitatea lui.
Lacrimi încă se preling în eter, dar microbii nu le observă. Altcineva, însă, le observă.
Fiul acestui Rege le vede şi înţelege durerea din spatele lor, înţelege sfâşierea din inima Lui de Tată. Microbii ăştia au fost creaţi să fie asemenea Lor, dar iată ce s-a ales de ei. Sfârşitul existentei lor pe bobul ăsta va duce la o pierzare eternă, departe de Creatorul lor. Acum, ţine minte, microbii mişunători sunt cu totul depravaţi, sunt enorm de respigători în sensul cel mai crunt şi infinit de diferiţi de Regele Tată. Dacă acest Rege Şi-ar întinde mâna sau numai degetul mic în atmosfera acestui bob, toată lumina de la alt bob mai mare ar fi obstrucţionată şi toată populaţia de microbi ar pieri. Ceea ce poate fi o expresie a dragostei ar duce la distrugerea lor. Toate gândurile acestea le înţelege Fiul. Micile fiinţe nu pot simţi, experimenta sau percepe iubirea şi tristeţea din lacrimile Tatălui. Chiar dacă ar veni El însuşi, tunetul glasului Său i-ar face să moară de frică. Ei nici măcar nu se uită în sus, nu se întreabă de unde vin toate astea, apa, lumina, hrana, căldura, cum de există, de ce? Nu pot să vadă dincolo de atmosfera lor forţa invizibilă care îi susţine. Sunt complet despărţiti de Creatorul lor.
Atunci Îi vine o idee Tatălui şi o împărtăşeşte cu Fiul Său.
„Iată, ca să îi facem să ne vadă trebuie să pătrundem în atmosfera lor într-o formă asemănătoare lor. Nu putem să îi facem să înţeleagă decât dacă le spunem cum stă situaţia din perspectiva lor. Dacă ne prezentăm sub forma asta, încercând să le explicăm cum au fost, ce sunt şi ce pot deveni, nu vom putea să îi convingem. E ca şi cum ai încerca să îi explici unei furnici ce e un copac, exact lucrul pe care stă. Ea va jura că nu a vazut unul în viaţa ei. E prea mare pentru ei să înţeleagă.”
„Atunci ”, interveni Fiul, „trebuie să ne prezentăm într-o formă asemănătoare lor.”
„Ah, dar sunt dezgustători, scârboşi, tirani şi murdari”, se auzi o voce din populaţia de slujitori ai Regelui.
„Aşa-i”, zise Fiul, „dar nu au fost aşa.”
Iar tristeţea din vocea Lui era atât de evidentă că întreg Regatul a început să bocească.
„Nu au fost aşa, au fost intenţionaţi să fie ca Noi, dar au fost înşelaţi şi s-au lăsat înşelaţi până au ajuns să le placă această înşelătorie şi ei înşişi să au devenit nişte înşelători. ”
„DAR, încă nu e totul pierdut”, adaugă Fiul, „dacă am putea pătrunde în atmosfera lor, într-o formă familiară lor, vor ajunge să ne înţeleagă.”
„Ai vrea să faci Tu asta, Fiule?”, se auzi glasul blând dar ferm al Tatălui, şi toată populaţia din Regat a amuţit, toată mişcarea şi freamătul au îngheţat.
„Chiar Lui să-i ceară asta?” plana în aer întrebarea.
„De ce tocmai El, Fiul Lui, moştenitorul, tot ce are Tatăl mai scump!!? Fiul Său să ia forma aia deplorabilă? De ce nu trimite un slujitor?”
„Da, Tată, vreau! Trimite-mă! Sunt gata să merg şi să mă asemăn lor. Să le explic Cine eşti Tu, cum eşti Tu.”
„Prin aceasta, poate vor reuşi să ajungă să ne înţeleagă şi să redevină ca Noi, treptat, pe măsură ce privesc spre Noi.”
„Nu ‚poate’, Fiule. SIGUR. Te duci la ei să le spui cum suntem Noi, le dai şi Puterea de a deveni ca Noi şi vor fi. Vor redeveni ca Noi pentru că nu ei înşişi se vor schimba, Tu îi vei transforma în imaginea Mea iarăşi.”
„Acum du-Te, Fiule, du-Te şi spune-le despre marele plan pe care îl avem.”
„Ahh, încă ceva, Fiule, va trebui să te laşi omorât de microbii ăia ca să poţi creea o cale pe care ei să vină la Noi, prin care să vadă dragostea Noastră. Sângele Tău îi va transforma în ceea ce erau la început.”
„Vrei să faci asta, dragul Meu?” se auzi iarăşi ca o briză răcoroasă şi suavă în sala tronului.
„Da, Tată, vreau, dacă e necesar, vreau”, încuviinţă Fiul.
După mult, mult timp pe micul bob albastru se născu un Copilaş. Era un Copilaş deosebit de toţi ceilalţi copii născuţi vreodată pe acest bob. Copilul acesta s-a născut dintr-o tânără fecioară care era în pragul căsătoriei cu logodnicul ei. Puterea Regelui a venit direct peste ea şi a umbrit-o astfel că ea a conceput un bebeluş.
Acest Copil creştea tot mai mult în statură şi în înţelepciune şi era tot mai plăcut înaintea Regelui şi înaintea celorlalţi oameni.
Într-o zi, pe când alţi microbieni erau la un râu, veni şi acest tânăr să se arate întregii populaţii. Intră în râu urmând exemplul celor dinaintea Lui, dar ceva straniu se întâmplă.
Cerul s-a deschis şi s-a auzit un glas ca de tunet: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc toată plăcerea Mea.”
Acesta era Fiul care a fost dispus să ia forma acestor mici fiinţe iar acesta a fost momentul când El a început să spună oamenilor cum era Tatăl Lui şi de ce a venit El pe bobul aceata albastru cu pete verzi. Le spunea despre cum este Regatul Tatălui Său. Le-a făcut cunoscut, în primul rând, că a fost trimis să le aducă vestea bună a Împărăţiei Tatălui Său, să aducă eliberare de sub poverile lor şi să dea libertate tuturor celor asupriţi, spunând acestor microbi că a venit anul de îndurare al Regelui.
Le vorbea în multe feluri şi îi învăţa că, prin faptul că El era prezent între ei, autoritatea Regatului Tatălui Său s-a coborât până la ei.
Mulţi microbieni, mai infecţi decât alţii, se simţeau atraşi de El pentru că îi învăţa cu autoritate dar, în acelaşi timp, cu pasiune şi dragoste. Nu ştiau ce înseamnă acestea două dar prin ceea ce făcea iar El i-a ajutat să înţeleagă. Şi-a adunat un grup de doisprezece microbi din toate categoriile şi îi învăţa secretele Regatului de unde venise El. Îi învăţa să se ducă să strige de pe acoperişuri ceea ce le spunea El în taină la ureche. Le-a dat autoritatea pe care o avea El de la Tatăl Său pentru a înfăptui ceea ce făcea şi El.
Dar nu tuturor le plăcea de El. Altor microbi, dintre conducătorii microbilor de rând, le era frică de El şi erau invidioşi pe El pentru că nu aveau acelaşi impact asupra populaţiei. Se gândeau că mulţimile nu îi vor mai asculta pe ei, ci numai pe acest tânăr nou apărut. Aşa că plănuiau în consiliile lor să Îl omoare.
Însă planul lor nu Îi era necunoscut. El ştia ce urma să se întâmple şi chiar le-a zis, la un moment dat că Îşi va dărui viaţa dar o va lua iarăşi. Spunea că nu I-o ia nimeni cu sila, ci o dădea El de la Sine deoarece avea putere să Şi-o dea ca apoi să o ia din nou. Aceasta era porunca ieşită de la tronul Tatălui cu mult timp în urmă, când a fost de acord să vină şi să facă toată voia Regelui.
Se apropia vremea când acest popor sărbătorea un anume festival. Era multă forfofă şi pregătire iar toţi microbienii mişunau dintr-o parte în alta.
În tot tumultul şi agitaţia sărbătorii, conducătorii lor ticluiau planul cum să-l prindă şi să-L omoare. Însă nu aveau omul de legătură care să le arate unde se ducea El noaptea. Unul dintre ai Lui de s-ar fi scăpat să le spună. Tare mai doreau ei lucrul acesta! Dar se pare că au fost auziţi. Chiar unul dintre cei doisprezece a venit la ei şi le-a propus târgul pentru treizeci de arginţi, preţul unui sclav pe vremea aceea, să le zică unde era şi să-L dea în mâinile lor. Zis şi făcut! Au încheiat afacerea şi urma ca în aceeaşi noapte să-L înconjoare în locul unde El se ruga noaptea şi să-L prindă.
Aşa s-a întâmplat ca să fie prins, bătut, batjocorit de aceşti microbi tirani şi conducătorii lor plini de ură care au hotărât să-L şteargă de pe suprafaţa bobului prin cea mai groaznică şi nemiloasă metodă de a ucide.
Au făcut din două lemne un fel de cruce, I-au străpuns mâinile şi picioare cu piroane şi L-au ţintuit pe lemn. L-au atârnat între cer şi pământ în soarele dogoritor al amiezii. Astfel I se scurgea toată viaţa din El şi tot sângele, încet, încet; sânge care avea să curăţe pe toţi microbii de nenorocirile lor, de poverile lor, de ura lor şi tiraniile lor.
Alături de El mai erau alţi doi microbi, unul la dreapta şi altul la stânga Lui. Chiar şi ăştia Îl blestemau alături de ceilalţi microbi de la picioarele lor. Microbi care voiau să îşi stingă setea de cruzime privind cum mor condamnaţii. După câteva momente, însă, unul dintre ei şi-a dat seama că el merită să aibă această pedeapsă pentru tot ce a făcut rău, dar tânărul acesta, care venise dintr-un Regat îndepărtat nu merita să moară, şi, întorcându-se spre El, Îi spune: „Adu-Ţi aminte de mine când ajungi în Împărăţia Ta”.
Atunci Fiul îi spune: „Cu adevărat astăzi vei fi cu Mine în Împărăţia Mea.”
Acela a fost primul dintre toţi microbii aduşi în prezenţa Împăratului prin sângele Fiului Său. Sânge care l-a curăţit şi spălat şi l-a transformat în cea mai pură şi sublimă fiinţă pe care a văzut-o întreg Regatul.
În acest moment un strigăt de multe mulţimi ca zgomotul unor ape mari s-a auzit în tot Universul: „Vrednic este Mielul Care a fost înjunghiat să primească putere, bogăţie, înţelepciune, tărie, onoare, slavă şi laudă. A acelui ce şade pe tron şi a Mielului să fie lauda, onoarea, slava şi puterea în vecii vecilor.”
Era deja pe înserate când duhul, sufletul şi trupul Fiului erau încă în agonie, dincolo de limita suportabilă a oricărui om. Cu un strigăt puternic „Tată, în mâinile Tale îmi încredinţez duhul”, şi-a dat ultima suflarea.
Dar nu ăsta e finalul a ceea ce vreau să vă spun. Nu, nu!
După cum spunea El înainte să moară că „are puterea să îşi dea viaţa şi să o ia iarăşi”, El a ieşit din mormântul rece şi întunecat, mai viu ca niciodată.
S-a arătat ucenicilor Lui şi le-a dat această mare însărcinare: să se ducă şi să facă ucenici din toate etniile pământului, botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului şi a Sfântului Spirit şi învăţându-i să asculte tot ce El le-a poruncit El timp de cei trei ani şi ceva cât a fost cu ei.
Tot atunci El le-a promis că nu îi va lăsa orfani, El va fi cu ei până la sfârşitul veacului. Le-a dat instrucţiuni cu privire la Împăraţie şi le-a zis să nu părăsească cetatea până când vor fi îmbrăcaţi cu putere de sus când va veni Duhul Sfânt peste ei. Aceasta era promisiunea Tatălui. Apoi vor vesti, în Numele Lui, pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate popoarele pământului.
Şi nu după multe zile, promisiunea Tatălui s-a împlinit, când, în timp ce erau ei în rugăciune, deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa în care erau. Li se arăta nişte limbi ca de foc, care s-au împrăştiat şi s-au aşezat câte una pe fiecare dintre ei. Toţi au fost umpluţi cu Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească.
Petru, unul din ai Lui, s-a ridicat plin de puterea Duhului şi le-a vestit pe Isus din Nazaret care a fost răstignit dar pe care Regele L-a înviat, şi Care a turnat peste ei Duhul, după ce a fost înălţat la Dumnezeu.
Auzind aceste lucruri mulţimea a rămas străpunsă în inimă şi în disperare au strigat „Ce e de făcut?”. Petru i-a îndemnat la pocăinţă şi să fie botezaţi, spre iertarea păcatelor lor şi vor primi darul Duhului Sfânt.
Acesta este începutul Evangheliei lui Isus Christos, Fiul Lui Dumnezeu.
