Who’s gonna go?

Which is the willing heart to reach out?
Are you going to let all behind
And follow the Hand calling?

Are you going to die to yourself
to be dead to your desires
and alive for their cries?

Are you willing to go
where talking ’bout Jesus
means social disorder,
and giving a Bible
means death?

Are you willing to go
to shake loose the chains
to set prisoners free?

Are you willing to hear
when He speaks?

© SFR

Advertisements

Timpul

timpul

YHWH nu vrea audienţe, doar să aştepţi la uşă să îţi vină rândul, să îi înmânezi cererea pe care să o semneze, apoi să pleci în treaba ta. Hashem nu doreşte liste de cumpărături pe care să i le prezinţi timp de 10 minute în fiecare zi, să te asiguri că ţi-ai făcut datoria zilnică apoi să uiţi de El, iar cele 23 ore şi 50 minute rămase folosindu-le doar pentru tine.

El vrea de la noi ceea ce EL însuşi ne-a dat; doreşte ceea ce este unic şi ireversibil. Nu vrea ceea ce putem face cu mâinile noastre, lucruri care oricum îşi vor găsi sfârşitul mai devreme sau mai târziu, doar pentru a-i obţine favoarea. Eternul Dumnezeu vrea de la noi ce ne-a fost dăruit să avem o singură dată: timpul.

Totalitatea momentelor petrecute respirând, lucrând, comunicând, iubind, dăruind, odihnindu-ne, hrănindu-ne, asta reprezintă timpul. Dacă toate momentele astea sunt petrecute fără Dumnezeu, atunci sunt pierdute pentru totdeauna. El vrea să îi împărţim cu El ceea ce am putea avea o singură dată. Un minut, odată trecut, nu-l mai am niciodată; o oră, de-ndată ce s-a sfârşit nu o mai regăsesc nicicând. O zi petrecută fără El este o zi irosită, un cadou nedeschis, aruncat pe uşa din spate în tomberonul indiferenţei.

Cel mai preţios dar pe care îl putem avea vreodată este timpul. Ceea îi dă inestimabilă valoare este faptul că este neregenerabil, este o resursă epuizabilă, de unică folosinţă, dacă vreţi. O dată folosit, nu îl mai poţi folosi din nou şi din nou.

Această unicitate este ceea ce mă uimeşte şi mai mult când mă gandesc la valoarea darului pe care Dumnezeu îl doreşte de la noi. El vrea fiecare moment să stăm în prezenţa Lui, să-l folosim recunoscându-i meritele şi atributele Sale.

El, ca un iubit care face cadou cea mai bună şi delicioasă ciocolată iubitei sale, vrea ca iubita lui să o împartă cu El, ca semn al iubirii reciproce, al adorării ei faţă de El, al închinării ei, închinare ce i se cuvine singurului Iubit care şi-a dat viaţa pentru iubita Sa. Dar noi luăm ciocolata, îi întoarcem spatele, uităm de El, de iubirea cu care ne-a dat cadoul şi continuăm să savurăm dulceaţa-i singuri, departe de inima Lui care tânjeşte să împărtăşească cu iubita inimii lui comuniunea şi măreţia momentului. Tot ceea ce avem o singură dată în viaţă este pierdut dacă nu trăim în părtaşie cu Isus, în dragostea şi harul Lui.

El nu vrea sacrificiile noastre fără să dorim să îi dăm întâi inima noastră şi pe noi însine Lui. Domnul Isus, eternul îndrăgostit, ne vrea pe noi înşine, El ne doreşte să zăbovim în prezenţa Sa, să ne bucurăm de El în orice am face, să Îl dorim pe El mai mult decât ne dorim aerul, mancarea şi apa; din momentul când ne trezim să ne găsim satisfacţia în El, până când punem capul pe pernă. El râvneşte dragostea noastră şi doreşte să ne bucurăm împreună cu El pe toată durata zilei, în mijlocul oricărei activităţi. Dacă spunem că “în El trăim, ne mişcăm şi existăm”, atunci să trăim pentru El ca singurul motiv pentru care am putea trăi, să ne mişcăm în El ca singurul mediu de viaţă, să existăm în El ca singura modalitate de existenţă, împărţind cu El cadourile venite tot din partea Lui.

©SFR