Eliberare din sclavia păcatului – D. Wilkerson

Îmi permit să public încă o dată articolul si video-ul pentru că e așa grăitor, de fapt îmi descrie perfect viața de dinainte. E așa de bine sa fii liber!! Tot meritul si gloria e a Lui.

Trezire Azi

Ne naştem cu o înclinaţie naturală spre a păcătui, cu o fire rebelă împotriva lui Dumnezeu şi toată viaţa avem de luptat cu îndemnurile ei spre a călca voia lui Dumnezeu. Deşi multe lanţuri de robie cad în momentul în care trăim o pocăinţă autentică, observăm că altele noi le iau locul, surprinzându-ne şi făcându-ne să exclamăm: “O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?”(Rom. 7:24)

Personal am fost învăţat, imediat după întoarcerea meu la Dumnezeu, că aceasta este lupta fiecărui creştin şi că o voi avea de dus până la moarte, cu victorii şi înfrîngeri. Ceva în mine se ridica împotriva acestei perspective sumbre şi mă făcea să mă întreb dacă nu cumva există o eliberare definitivă de sub această povară. Răspunsul îl dă tot Scriptura, în Rom. 8:2“În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului…

View original post 224 more words

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s