Spicele generatiei mele

Spicele generatiei mele cer a fi stranse.

Cu fruntea plecata-n pamant

Sunt grele cu rod si-asteapta

Sa fie adunate in snopi.

Stranse in hambar,

Alese de pleava.

 

Spicele generatiei mele striga

Dupa lucratori sa le culeaga

Sunt peste tot in jurul meu

Dar eu trec printre ele,

Le calc uneori in picioare,

Nu ma uit la spicul plin cu grau

Ci vad in ele doar paie.

Doar varfuri ce ma zgaraie,

Si uneori ma taie,

Doar spice goale,

Rupte de vanturi si ploi,

Culcate-n tarana.

 

Daca m-as apleca

As vedea rodul din spic,

Si nu as mai face atata risipa

Lasand graul sa se piarda

Odata cu arderea neghinei.

 

Spicele generatiei mele

Ma asteapta pe mine

Sa ma aplec

Si chiar sa-ngenunchez

Sa le strang in snopi

Sa le aduc in hambarul Stapanului.

 

Privesc  in jur, multimea spicelor

Timpul e tarziu, vara-i pe sfarsite,

Ceva in mine imi spune ca adunatul lor

Nu e alegere, nu e o toana

Sau cand am dispozitie.

Este o obligatie

Este chemarea cea mai ‘nalta

Ce omul poate auzi.

E inima Stapanului ce plange

Dupa fiecare bob din spic,

Este dorinta cea mai sacra

Sa-si vada graul in hambar.

Pentru-al avea,

El a trimis pe Fiul Sau intai

Sa-l semene, sa-l creasca

Iar cand e copt sa-l taie.

Cu pretul vietii Lui sa-l secere.

 

Oh, de-as avea bataile Lui

In inima mea

Si lacrimile Lui in ochii mei

De-as secera cu secera Lui

Sa plang pentru fiecare spic cazut

Sa aleg cu mana Lui

Graul trantit la pamant

Din spicele generatiei mele.

 

 © SFR